Susține proiectul Genealogica. Susține
Carte

Documentele Familiei Miclescu

Un material documentar bogat şi divers, străbătând câteva secole de istorie românească, păstrat de membri ai unei aceleiaşi familii. Publicarea primului volum al colecţiei de documente Emil S. Miclescu încheie cele două etape anterioare, după trecerea a ceva mai puţin de două veacuri de când fraţii Scarlat şi Iordache Miclescu i-au cerut lui Petru Asachi să alcătuiască prima genealogie a neamului lor. Cele aproape 600 de documente care alcătuiesc colecţia, din care ceva mai mult de jumătate apar acum, unele inedite, reprezinta pentru cercetarea istorică un instrument util de lucru, înlesnindu-i lămurirea unora din multele întrebări ce-i stau în faţă.

Petronel Zahariuc, Lucian-Valeriu Lefter
Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" 2014 Română

Citare recomandată

Petronel Zahariuc, Lucian-Valeriu Lefter, Documentele Familiei Miclescu, Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", 2014

Descriere bibliografică

Un material documentar bogat şi divers, străbătând câteva secole de istorie românească, păstrat de membri ai unei aceleiaşi familii. Publicarea primului volum al colecţiei de documente Emil S. Miclescu încheie cele două etape anterioare, după trecerea a ceva mai puţin de două veacuri de când fraţii Scarlat şi Iordache Miclescu i-au cerut lui Petru Asachi să alcătuiască prima genealogie a neamului lor. Cele aproape 600 de documente care alcătuiesc colecţia, din care ceva mai mult de jumătate apar acum, unele inedite, reprezinta pentru cercetarea istorică un instrument util de lucru, înlesnindu-i lămurirea unora din multele întrebări ce-i stau în faţă.

Localități pentru care publicația este relevantă

Ai întrebări? Comunitatea noastră te poate ajuta!

Participă în discuții, împărtășește descoperiri și primește sfaturi de la experți în cercetare genealogică.

Răspunsuri rapide
Comunitate activă
Experți și cercetători