Susține proiectul Genealogica. Susține
8 aprilie 2026

Căminul Cultural „Aristide Malache” Corni-Albești

Pentru cercetarea genealogică și pentru istoria socială a satului românesc, dosarele căminelor culturale din perioada interbelică și imediat postbelică reprezin...

Căminul Cultural „Aristide Malache” Corni-Albești

Localități asociate: Albești

Pentru cercetarea genealogică și pentru istoria socială a satului românesc, dosarele căminelor culturale din perioada interbelică și imediat postbelică reprezintă o sursă deosebit de utilă, încă insuficient valorificată. Ele surprind comunitatea rurală nu doar din punct de vedere instituțional, ci și nominativ, prin formulare și tabele care consemnează membrii căminului, vârsta, nivelul de educație, profesia, structura secțiilor, responsabilitățile, intelectualii satului, precum și pe acei „fii ai satului” care au urcat în ierarhii sociale superioare. Din acest motiv, asemenea dosare pot completa foarte bine registrele de stare civilă oferind un cadru mai larg pentru reconstituirea rețelelor familiale și sociale.

La Arhivele Naționale Istorice Centrale, aceste documente se găsesc în fondul Fundațiile Culturale Regale – Cămine, pus în cercetare sub inventarele 695 și 696, cu anii extremi 1922–1948, în depozitul central.

 În viziunea Fundației Culturale Regale căminul cultural ocupa un loc central în organizarea vieții culturale și sociale a satului. În această categorie se înscrie și dosarul Căminului Cultural „Aristide Malache” din Corni-Albești, pentru anii 1939–1946, a cărui transcriere o publicăm integral. 


Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Fundațiile Culturale Regale – Cămine, inv. 696, dosarul 1535/1939 Căminului Cultural „Aristide Malache”, Corni-Albești, jud. Fălciu, 1939–1946.

Publicăm mai jos dosarul în transcriere fidelă după original, realizată de Alexandru Profiri.

 
Căminul Cultural din Corni-Albești
 

Schița satului Corni Albești

Căminul cultural din Corni a luat ființă în ziua de 20 august anul 1939 printr-o adunare generală în localul școlii primare din sat. Au fost convocați oamenii de seamă ai satului prin adrese individuale, afișe și bătăi de tobă. Înființarea s-a făcut în prezența delegatului Căminului Cultural județean, inspectorul C. Lascăr care a explicat regulamentul de organizare și funcționare a căminelor culturale.

S-a hotărât ca numele noului cămin înființat să fie „Aristide Malache” datorită faptului că boierul de pe Vladnic a donat atât terenul cât și materialul lemnos pentru construcția căminului, declarația lui A. Malache:

„Subsemnatul Aristide Malache, proprietarul moșiei Vladnic Comuna Corni-Albești Jud. Fălciu, declar prin prezenta următoarele: Simțind chemarea semenilor de astăzi și observând acțiunea de renaștere a țării prin Servicii Sociale, acțiuni pornite de Comitetul de inițiativă, pentru a înființa în satul nostru un cămin cultural și din dorința de a da pe lângă contribuția lunară și un sprijin material, mă oblig a dona Căminului Cultural din Corni-Albești Jud. Fălciu: terenul și materialul lemnos provenit din pădurea mea, necesar construirii localului propriu al Căminului”.

 Sediul căminului era în localul școlii primare deoarece în sat nu era alt loc unde se putea întâlni consiliul căminului, singurele clădiri spațioase ale satului erau Biserica și școala. Cotizația membrilor era de 24 lei anual sau puteau alege să plătească 2 lei lunar.

Conducerea căminului a fost stabilită în următoarea formulă:

Funcția

Numele și prenumele

Vârsta

Ocupația

Educație

 

Director

Vasile Bostan

31 ani

învățător

școala normală

Cenzor

Anghel D. Mircea

35 ani

agricultor

2 clase primare

   „

Gheorghe I. Samoilă

27 ani

magazioner

5 clase secundare

   „

Malache Angela

23 ani

studentă

universitare

Despre președintele Vasile Bostan se remarca: „Este un tânăr muncitor, priceput în administrație și entuziast în opere de folos obștesc”.

Situația financiară a căminului era într-un stadiu incipient iar la 10 zile de la înființare, sfatul căminului, trimite o adresă către Președintele Serviciului Social din România, în care se cere scutirea de taxe pe spectacole, serbări, șezători și orice manifestații ale căminului.

Căminul cultural Corni „Aristide Malache”, membrii sfatului:

Nr.

Numele și prenumele

Vârsta

Studiile

 

Profesie

1.

Ion P. Jidanu

54 ani

2 clase primare

agricultor

2.

Constantin D. Iancu

28 ani

2 clase secundare

    „

3.

Neculai Lefa

43 ani

4 clase secundare

    „

4.

Ion Gh. Samoilă înlocuit

de Dumitru Vasilache

53 ani

28 ani

2 clase primare

școala de viticultură

    „

5.

Pavel Vasilache

44 ani

5 clase primare

    „

7.

Gheorghe D. Spânache

50 ani

1 clasă primară

    „

8.

Ștefan Moscu

36 ani

5 clase primare

    „

Lista de intelectuali și fruntași ai satului propuși spre a fi numiți de Serviciul Social, ca membri ai sfatului Căminului cultural:

Nr.

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Aristide Malache

60 ani

3 clase secundare

agricultor

2.

Părintele Moroșanu Gh.

26 ani

Licențiat în teologie

preot paroh

3.

Ștefan Balaur

39 ani

Școala normală

învățător

4.

Gheorghe Bucur

39 ani

Școala de picheri

picher

5.

Gheorghe Manolache

38 ani

Școala de agricultori

agent de cultură

6.

Ilie Stratulat

27 ani

Școala de cântăreți

cântăreț

7.

Preotul Haralamb Sârbu

60 ani

Seminarul teologic

preot pensionar

8.

Gheorghe Șt. Andronachi

40 ani

5 clase primare

agricultor

9.

Vasile Moscu

58 ani

2 clase primare

    „

10.

Gheorghe Dascalu

62 ani

2 clase primare

    „

11.

Adrian Bălănescu

37 ani

Școala agenți sanitari

    „

12.

Neculai ACasandrei

57 ani

5 clase primare

șef de tren

13.

Gheorghe Ene

29 ani

2 clase primare

agricultor

14.

Grigore Profire

50 ani

1 clasă primară

agricultor

I - Secția pentru Cultura Sănătății. Șeful Secției: Eugenia Bostan, subsecția sanitară:

Nr.

Calitatea

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șeful subsecției

Adrian Bălănescu

37 ani

școală sanitară

agricultor

2.

Membru

Eugenia Dabija

60 ani

școala profesională

casnică

3.

   „

Const. D. Iancu

28 ani

2 clase secundare

agricultor

4.

   „

Gh. Șt. Andronache

40 ani

5 clase primare

    „

5.

   „

Neculai Lefa

42 ani

4 clase secundare

    „

1. Subsecția de Educație Fizică:

Nr.

Calitate

Numele si prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șeful sub-secției

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

2.

Membru

Ștefan Balaur

39 ani

      „

   „

3.

   „

Paraschiva Balaur

37 ani

      „

   „

4.

   „

Căpraru Alecu

26 ani

7 clase

agricultor

5.

   „

Gheorghe I. Samoilă

27 ani

5 clase secundare

C.F.R.

II - Secția pentru Cultura Muncii. Șeful Secției: Aristide Malache

1. Subsecția Bunilor Gospodari:

Nr.

Calitate

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șeful sub-secției

Ion Gh. Samoilă

53 ani

2 clase primare

agricultor

2.

Membru

Gheorghe Dascălu

62 ani

2 clase primare

    „

3.

    „

Gheorghe Ene

29 ani

2 clase primare

    „

4.

    „

Dumitru D. Iancu

34 ani

4 clase primare

    „

5.

    „

Dumitru St. Manea

42 ani

5 clase primare

    „

2. Subsecția Bunelor Gospodine:

Nr.

Calitate

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șefa sub-secției

Paraschiva Balaur

37 ani

școala normală

învățătoare

2.

Membră

Victoria Bucur

31 ani

3 clase secundare

casnică

3.

     „

Emilia Moroșanu

18 ani

4 clase secunde

    „

4.

     „

Elena Gh. Dascălu

58 ani

4 clase primare

    „

5.

     „

Ileana Gh. Manolache

32 ani

5 clase primare

    „

3. Subsecția Edilitară:

Nr.

Calitate

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șeful sub-secției

Gheorghe Bucur

39 ani

școala picheri

picher

2.

Membru

Vasile Moscu

58 ani

2 clase primare

agricultor

3.

     „

Ion P. Jidanu

54 ani

2 clase primare

    „

4.

     „

Anghel Mircea

35 ani

2 clase primare

    „

5.

     „

Pavel Vasilache

44 ani

5 clase primare

    „

III – Secția pentru Cultura Minții și Sufletului:

  Șeful Secției: Părinte Gheorghe Moroșanu

1. Subsecția Cursurilor Țărănești:

Nr.

Calitate

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Directorul

cursurilor

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

2.

Secretar

Paraschiva Balaur

37 ani

școala normală

învățătoare

3.

Membru ajutor

Ștefan Balaur

39 ani

școala normală

    „

4.

     „

Eugenia Bostan

31 ani

școala normală

    „

5.

     „

Aristide Malache

60 ani

3 clase secundare

agricultor

2. Subsecția Bunilor Cititori și Ascultătorilor la Radio:

Nr.

Profesia

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

 

1.

Bibliotecar

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

2.

Ajutor

Ștefan Balaur

39 ani

școala normală

     „

3.

 

Ajutor

Gheorghe Manolache

38 ani

școala de

agricultură

agent de

cultură la

Căminul A.

Malache

4. Subsecția Muzicală:

Nr.

Profesia

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesia

1.

Șeful sub-secției

Ștefan Balaur

39 ani

școala normală

învățător

2.

Membru

Vasile Bostan

31 ani

     „

    „

3.

     „

Paraschiva Balaur

37 ani

     „

învățătoare

4.

     „

Eugenia Bostan

31 ani

     „

     „

5.

     „

Ilie Stratulat

27 ani

școala de

cântăreți

cântăreț

5. Subsecția Șezătorilor:

Nr.

Profesia

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesie

1.

Șeful sub-secției

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

2.

Membru

Ștefan Balaur

39 ani

     „

    „

3.

      „

Eugenia Bostan

31 ani

     „

    „

4.

      „

Paraschiva Balaur

37 ani

     „

    „

5.

      „

Pr. Gh. Moroșanu

26 ani

teologie

preot

6. Sfatul de Împăciuire:

Nr.

Profesia

Numele și prenumele

Vârsta

Educație

Profesie

1.

Șeful sub-secției

Pr. Gheorghe Moroșanu

26 ani

teologia

preot paroh

2.

Membru

Ștefan Balaur

39 ani

școala normală

învățător

3.

     „

Vasile Bostan

31 ani

      „

    „

4.

     „

Dumitru Iancu

70 ani

2 clase primare

agricultor

5.

     „

Gheorghe Bucur

39 ani

școala de picheri

picher

Tabloul membrilor căminului cultural la constituire:

Nr.

Numele și prenumele

Vârsta

Educația

Profesia

 

1.

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

2.

Ștefan Balaur

39 ani

      „

     „

3.

Pr. Ghe. Moroșanu

26 ani

licențiat în teologie

preot paroh

4.

Aristide Malache

60 ani

3 clase secunde

agricultor

5.

Paraschiva Balaur

37 ani

școala normală

învățătoare

6.

Eugenia Bostan

31 ani

      „

     „

7.

Emilia Ghe. Moroșanu

18 ani

4 clase secunde

casnică

8.

Aviva Malache

56 ani

4 clase secunde

     „

9.

Angela Malache

23 ani

universitate

studentă la

medicină în

anul III

10.

Elvira Malache

22 ani

universitate

studentă

11.

Eugen Malache

21 ani

6 clase secunde

     -

12.

Neculai Lefa

42 ani

4 clase secundare

agricultor

13.

Aneta Lefa

41 ani

5 clase primare

casnică

14.

Aristide Lefa

21 ani

6 clase secunde

     -

15.

Eugenia Dabija

60 ani

școala profesională

casnică

16.

Gheorghe Manolache

38 ani

școală agricolă

agent cultură

C. A M

17.

Maria Manolache

32 ani

5 clase primare

casnică

18.

Gheorghe Bucur

39 ani

școala de picheri

picher

19.

Victoria Bucur

31 ani

3 clase secunde

casnică

20.

Andrei Andronache

35 ani

5 clase primare

agricultor

21.

Isu Andronache

39 ani

4 clase primare

acar C.F.R.

22.

Vasile T. Popa

56 ani

1 clasă primară

agricultor

23.

Victor Ghe. Dascălu

31 ani

4 clase primare

    „

24.

Costache Apăvăloaei

58 ani

5 clase primare

croitor

25.

Dumitru Iancu

70 ani

2 clase primare

agricultor

26.

Dumitru D. Iancu

34 ani

4 clase primare

    „

27.

Grigore Profire

50 ani

1 clasă primară

    „

28.

Alecu Căpraru

26 ani

7 clase primare

    „

29.

Costache Mânja

51 ani

1 clasă primară

    „

30.

Gheorghe Andronic

63 ani

2 clase primare

pensionar C.F.R

31.

Gheorghe G. Onila

50 ani

5 clase primare

funcționar C.F.R.

32.

Dumitru Ghe. Andronic

35 ani

5 clase primare

      „

33.

Gheorghe D. Spânache

50 ani

1 clasă primară

agricultor

34.

Gavril Spânache

60 ani

1 clasă primară

agricultor

35.

Manea Diaconu

59 ani

4 clase primare

pensionar C.F.R.

36.

Gheorghe Brânzei

62 ani

2 clase primare

     „

37.

Const. I. Sandu

30 ani

4 clase primare

agricultor

38.

Ion Gh. Brânzei

28 ani

3 clase primare

     „

39.

Ilie Stratulat

27 ani

școala de cântăreți

cântăreț

40.

Alecu Chebac

37 ani

4 clase primare

agricultor

41.

Manea Bolat

36 ani

5 clase primare

lucrător C.F.R.

42.

Haralambie Sârbu

60 ani

seminarul teologic

pr. pensionar

43.

Gheorghe Șt. Manea

56 ani

4 clase secundare

agricultor

44.

Neculai Constantinică

39 ani

5 clase primare

     „

45.

Costică D. Iancu

28 ani

2 clase secundare

     „

46.

Ecaterina C. Iancu

25 ani

7 clase primare

casnică

47.

Dumitru I. Vasilache

28 ani

școala de viticultură

agricultor

48.

Gheorghe Șt. Andronache

40 ani

5 clase primare

     „

49.

Ghiță C. Popa

41 ani

3 clase primare

     „

50.

Vasile T. Jidanu

40 ani

5 clase primare

     „

51.

Ion T. Jidanu

50 ani

5 clase primare

     „

52.

Pavel Vasilache

44 ani

5 clase primare

     „

53.

Maria p. Vasilache

44 ani

5 clase primare

casnică

54.

Profira V. Andronic

34 ani

4 clase primare

     „

55.

Maria Gh. D. Spânache

45 ani

4 clase primare

     „

56.

Gheorghe Liciu

42 ani

4 clase primare

agricultor

57.

Ion Gh. Samoilă

53 ani

2 clase primare

     „

58.

Ștefan Moscu

36 ani

5 clase primare

      „

59.

Ion P. Jidanu

54 ani

2 clase primare

      „

60.

Anghel Mircea

35 ani

2 clase primare

      „

61.

Dumitru Gârneț

37 ani

3 clase primare

      „

62.

Petru Vârlan

41 ani

5 clase primare

      „

63.

Catinca Gh. Andronache

38 ani

1 clasă primară

casnică

64.

Gheorghe Ene

29 ani

2 clase primare

agricultură

65.

Sterian Gr. Ene

27 ani

5 clase primare

casnică

66.

Ion Gh. Baltag

37 ani

5 clase primare

agricultor

67.

Neculai ACasandrei

57 ani

5 clase primare

lucrător C.F.R.

68.

Irinel N. ACasandrei

25 ani

3 clase primare

agricultor

69.

Vasile Căpraru

39 ani

5 clase primare

     „

70.

Ion M. Căpraru

52 ani

3 clase primare

     „

71.

Adrian Bălănescu

37 ani

școala agenți sanitari

     „

72.

Gherghina Bălănescu

35 ani

3 clase primare

casnică

73.

Cristina Bălănescu

66 ani

2 clase primare

     „

74.

Iorgu Coșeru

41 ani

5 clase primare

agricultură

75.

Virginia A. Mircea

34 ani

4 clase primare

casnică

76.

Maria D. Vasilache

21 ani

4 clase primare

     „

77.

Gheorghe C. Spânache

82 ani

1 clasă primară

agricultor

78.

Ion Topalea

32 ani

1 clasă primară

     „

79.

Vasile Samoilă

52 ani

3 clase primare

     „

80.

Dochița V. Samoilă

46 ani

5 clase primare

     „

81.

Ion Andone

63 ani

1 clasă primară

     „

82.

Mihai I. Andone

24 ani

5 clase primare

     „

83.

Ion Lapteș

48 ani

2 clase primare

     „

84.

Ștefan Sărbușcă

45 ani

3 clase primare

     „

85.

Nastasia Sărbușcă

37 ani

5 clase primare

casnică

86.

Catinca V. G. Popa

32 ani

3 clase primare

     „

87.

Vasile Gr. Popa

33 ani

4 clase primare

agricultor

88.

Vasile Gh. Andronache

44 ani

1 clasă primară

     „

89.

Ion D. Țârca

42 ani

5 clase primare

     „

90.

Gheorghe I. Onilă

50 ani

1 clasă primară

     „

91.

Neculai Apăvăloaiei

29 ani

4 clase primare

     „

92.

Gheorghe Bejenaru

27 ani

2 clase primare

     „

93.

Toader T. Popa

45 ani

4 clase primare

     „

94.

Gheorghe Șt. Manolache

51 ani

4 clase primare

     „

95.

Alecu Andronic

46 ani

1 clasă primară

cojocar

96.

Maranda Manolache

42 ani

1 clasă primară

casnică

97.

Dumitru I. Gh. Samoilă

29 ani

3 clase primare

agricultor

98.

Neculai A. Vasilache

29 ani

2 clase primare

     „

99.

Neculai Necula

32 ani

2 clase primare

     „

100.

Petrachi Teletin

32 ani

3 clase primare

     „

101.

Ion Gh. Teletin

34 ani

4 clase primare

     „

102.

Ion I. Gh. Sărbușcă

24 ani

1 clasă primară

     „

103.

Gheorghe Dascălu

62 ani

2 clase primare

     „

104.

Dumitru Stavăr

49 ani

5 clase primare

     „

105.

Ștefan Stavăr

47 ani

4 clase primare

     „

106.

Gheorghe I. Samoilă

27 ani

5 clase secunde

funcționar C.F.R.

107.

Vasile Gh. Moscu

58 ani

2 clase primare

agricultor

108.

Dumitru Șt. Manea

42 ani

5 clase primare

     „

109.

Elena Gh. Dascălu

58 ani

4 clase primare

casnică

Tablou de membrii Căminului Cultural la constituire

Pentru început, actele de înființare ale căminului nu au fost aprobate de către Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, Regionala Ținutului „Dunărea de jos”, Căminul Cultural al Județului Fălciu, motivul fiind că numele dat căminului nu putea fi al unei personalități aflate încă în viață. Sfatul căminului „A. Malache” trimite o cerere la 13 ianuarie 1940, către președintele Fundației, în care se explica: „căminul poartă numele d-lui A. Malache, proprietar local, întrucât D-sa a făgăduit efectiv sprijin”, sfatul căminului aduce un al doilea argument pentru păstrarea numelui actual: „s-a aprobat ca numele Căminului din satul Albești, aceeași comună, să fie al d-lui C. Holban, profesor pensionar din București. Și dacă în aceeași comună s-a dat o aprobare, nu poate refuza numele celui din Corni”.

Căminul cultural a votat un plan de lucru pentru 5 ani:

1. Construcții de folos obștesc:

- Construcția bisericii satului;

- Construcția localului pentru căminul cultural;

Pentru aceste două obiective s-au început lucrările în anul 1939 și s-au finalizat în anul 1944, iar pentru mai târziu s-a dorit construirea unei băi comunale, obiectiv care nu s-a înfăptuit.

2. Construcții pentru cultura sănătății:

- Farmacia populară (cu regim de înfăptuire imediată);

- Dispensar medical;

3. Construcții pentru cultura muncii:

- Cooperativă agricolă (cu regim de înfăptuire imediată)

4. Construcții pentru cultura minții și sufletului:

- Biblioteca populară;

- Procurarea unui aparat de radio;

- Pregătirea unui cor popular și bisericesc.

Scurtă dare de seamă monografică a satului:

În acest sens s-a completat un formular standard care cuprinde întrebări despre sat, geografie, oameni și obiceiuri după cum urmează:

A. Ce distanțe sunt de la sat până la: (deplasarea cu căruța, pe jos sau cu autobuz):

1. Gara Crasna – distanță de 4 km și se parcurge într-o oră.

2. Capitala Județului – Huși – distanță de 30 km și se parcurge în 4 ore.

3. Reședința Plășiei – Huși – distanța de 30 km și se parcurge în 4 ore.

4. Dispensar – distanța de 4 km și se parcurge într-o oră.

B. Ce fel de pământ au sătenii? (bun, rău, mlăștinos, degradat)- Răspuns: În mare parte bun, restul degradat.

Satul este lung de 1.3 km și lat de 1.2 km iar casele sunt adunate. Centrul satului se află în partea de vest în apropiere se află școala. În sat se numără următoarele clădiri: Biserica, 1 școală cu 2 săli de clasă, atelier școlar, grădină școlară, cooperativă școlară, cantină școlară și careu străjăresc. Pe marginea drumurilor se află pomi, avem poduri și podețe îndestulătoare, felinare (doar în centru), fântâni bune și un monument al eroilor din 1916. Satul are o populație de 938 bărbați și femei.

Se consemnează că cele mai comune boli printre săteni sunt: pelagra, sifilis, tuberculoza și friguri palustre. Hrana populației este insuficientă, iar populația satului se înfruntă cu sărăcia, neștiința și îndărătnicia.

Despre vechimea satului se consemnează a fi de aproximativ 300 de ani și că originea acestuia ar fi următoarea: „Vatra satului a fost spre Crasna la 3 km și sătenii au fugit din calea turcilor care veneau pe șesul Crasnei și ascunzându-se între copacii de corni, au format satul de azi”. Pe vremuri satul a fost răzășesc.

Despre cadrul psihic al comunității: Oamenii din sat sunt harnici, dar puțini ascultători. Există certuri în sat. Tabel cu populația satului pe vârste și statistica confesiunii religioase:

Grupe

0-5 ani

7-14

15-21

22-30

31-40

Peste 40

Total

Bărbați

   -

115

78

80

76

35

384

Femei

   -

130

126

50

34

28

368

Total

650

245

204

130

110

63

1.402

Statistica populației pe confesiuni:

RELIGIA

NUMĂRUL

Ortodoxă

752

Adventistă

42

Creștini după Evanghelie

144

Tabloul tuturor intelectualilor din Corni:

Nr.

Numele

Vârsta

Educația

Ocupația

Membri

ai căminului

Ce atribuții au în cămin

1.

Vasile Bostan

31 ani

școala normală

învățător

   da

director

2.

Ștefan Balaur

39 ani

      „

   „

   „

casier

3.

Eugenia Bostan

31 ani

      „

   „

   „

secretar

4.

Paraschiva Balaur

37 ani

      „

   „

   „

Șefa subsecției Bunelor Gospodine

5.

Gheorghe Moroșanu

26 ani

 Licențiat în

teologie

 preot

   „

Vicepreședinte și Șeful Secției Minte și Suflet

6.

Haralambie Sârbu

60 ani

Seminarul

teologic

pensionar

   „

membru în sfat

7.

Gheorghe Bucur

39 ani

școala de

picheri

picher

   „

Șeful subsecției Edilitare

8.

Gheorghe

Manolache

38 ani

școala de

agricultură

agent

C.A.M.

   „

membru în sfat

Tabloul tuturor intelectualilor din localitate

Tabloul fiilor satului ce s-au ridicat în ierarhii sociale superioare și care locuiesc departe de locul natal:

Nr.

Numele

Vârsta

Educația

Ocupația

Păstrează

legătura cu satul?

Adresa actuală

1.

Neculai H. Sârbu

36 ani

teologia

preot

   da

Com. Brăhășoaia Jud. Vaslui

2.

Gheorghe H. Sârbu

32 ani

universitare

profesor secundar

   „

Iași, str. Nicolina

3.

Ion H. Sârbu

27 ani

seminarul

preot

   „

Com. Zăpodeni

4.

Vasile Manea

33 ani

teologia

    „

   „

Catedrala Episcopală

5.

Vasile Vasilache

32 ani

școala normală

învățător

   „

      -

6.

Gheorghe Balaur

62 ani

    „

învățător pensionar

   „

Grivița Tutova

7.

Crest. Spânache

52 ani

școala primară

plutonier

pensionar

   „

București

8.

Mihai Gorgu

30 ani

școala meserii

meseriaș

   „

București

9.

Gh. Dobrea

26 ani

4 clase secunde

sergent

   „

Reg. 5 Pionieri

10.

Dumitru Tănase

24 ani

3 clase secunde

    „

   „

școala pentru

ofițeri în rezervă

11.

Vasile -

27 ani

    „

    „

   „

Bat. Grăniceri

12.

Dumitru Andronache

38 ani

școala de viticultură

factor poștal

   „

Vutcani

13.

Dumitru Bejenaru

28 ani

școala primară

plutonier

   „

Reg. 12 Cantemir

14.

Petru Gorgu

34 ani

    „

plutonier

major

   „

Reg. 25 Inf.

15.

Sterian Țârca

28 ani

școala meserii

lucrător

   „

Ateliere Nicolina C.F.R.

Tabloul fiilor satului ce s-au ridicat în erarhii sociale superioare și cari locuiesc departe de locul natal

Tabloul tuturor instituțiilor publice:

Nr.

Denumirea instituției

Anul înființării

Cine le conduce

1.

Biserica

     -

Pr. Gheorghe Moroșanu

2.

Școala

1886

Vasile Bostan

3.

Sfatul de străjeri

1938

Vasile Bostan - Comandantul străjerilor

Tabloul tuturor bibliotecilor:

Nr.

Denumirea bibliotecilor

Anul când

s-a înființat

Câte cărți are

Cine o conduce

Se împrumută

cărți?

1.

Biblioteca populară

1908

160

Pr. Gh. Moroșanu

   da

2.

Biblioteca Școlii

1899

500

Directorul

V. Bostan

    „

3.

Biblioteca sfatului

1938

100

Comandantul

Străjerilor V.

Bostan

    „

4.

Biblioteca Agenției C.A.M.

1936

250

Agentul Gh. Manolache

    „

În sat era doar o școală ce avea șase posturi de învățători.

Portul țărănesc se păstrează foarte puțin de către gospodarii satului; în schimb, tinerii îl poartă cu drag în zilele de sărbătoare națională; străjerii satului dau cel mai viu exemplu în acest sens, având costum național cumpărate în cadrul programului străjeresc. Cu ocazia șezătorilor culturale, organizate la școală s-au observat manifestări folklorești ca: ghicitori, proverbe, povești etc, mai puțin pe secția muzicală. Există multe obiceiuri ce se prestează în diferite ocaziuni ca: nunți, botezuri, înmormântări, la sărbători”.

Locuitorii se ocupă în principal cu agricultura și creșterea vitelor și cultura tutunului. Există meșteșugari în sat: 5 fierari, 7 lemnari, 2 cojocari, 3 cizmari și 7 croitori. În sat sunt 4 prăvălii, o dată pe săptămână oamenii merg la târgul săptămânal din apropiere, la Crasna, iar în restul zilelor ei își procură cele necesare din sat. Există greutăți economice precum: lipsa de capital, teren insuficient pentru agricultură, seceta care bântuie de peste 10 ani în regiunea noastră.

Vicii există pe o scară mai întinsă: beția, furtul și fumatul. Imoralități pe o scară mai restrânsă. Oamenii își oferă prea puțin ajutor reciproc.

În satul nostru s-a înființat straja țării din anul 1938, sfatul membrilor străji Corni Albești va activa în cadrul căminului cultural. Tinerii premilitari merg la reședința comunei unde este subcentrul premilitar Albești.

Activitatea căminului era constantă și încărcată cu programe de sărbători și altele. Se țineau șezători în fiecare joi seara, se organizau serbări pentru datinile de Crăciun. În anul 1942 s-au colectat 13.000 lei din care 5.000 au fost investiți în cantina școlii iar restul 8.000 au fost oferiți școlii.

Un proces-verbal din 31 ianuarie 1943 ne dezvăluie amănunte despre cum arătau adunările căminului cultural, cum se desfășurau, ce decizii se luau și care era activitatea acestuia:

„Astăzi 31 Ianuarie 1943

Noi, membrii căminului cultural A. Malache din satul Corni-Albești Com. Albești Jud. Fălciu, întrunindu-ne conform convocării Nr. 5 din 21 ianuarie 1943- în adunare generală la sediul căminului din localul școalei primare din Corni-Albești Fălciu, acesta fiind ultimul termen în convocare s-a procedat precum urmează:

1. Se face apelul membrilor după care se oficiază serviciul Divin.

2. Prin aclamări se aleg persoanele care constituie biroul, precum urmează: Președinte= Pr. Th. Rotaru, secretar= Vasile Bostan iar ca asistenți domnii= Ștefan Balaur, Gheorghe Andronic și Ion P. Jidanu.

3. Urmează punctul 4 din ordinea de zi, când președintele adunării citește numele membrilor decedați arătându-le meritele lor, iar adunarea ascultă în picioare.

4. Se expun realizările din anul trecut- pe secții de către domnii conducători precum urmează:

a. La secția I- pentru cultura sănătății, doamna Eugenia Bostan învățătoare arată activitatea desfășurată cu subsecțiile 1 sanitară și 2 Educație fizică.

- În cadrul acestor subsecții s-a venit în ajutorul suferinzilor și accidentaților. Prin postul de prim ajutor (farmacia școlară) s-a împărțit medicamente procurate prin mijloace proprii – chinină, plante medicinale, floare de tei, pojarniță, patlagină, mentă etc.

- Domnul Adrian Bălănescu, șeful subsecției sanitare a dat primele ajutoare celor accidentați- Ex. femeia Catinca Coșeru care și-a fracturat mâna, Ionel ACasandrei răcit, etc.

- Ceilalți membri din subsecția sanitară au contribuit cu sfaturile pentru păstrarea curățeniei care este mama sănătății.

- Doamna Eugenia Bostan, în cadrul cursurilor țărănești, organizate și ținute la cămin, dă îndemnuri și sfaturi folositoare în această ramură.

b. Subsecția 2- Educație fizică- a cărui șef este Vasile Bostan s-a mărginit la programele executate în cadrul educației extrașcolare dirijând mersul lor.

- În jurul percepției „minte sănătoasă într-un corp sănătos”, membrii subsecției, prin conferință, sfaturi și îndrumări ajung să formeze convingeri și să determine acțiuni.

- În general, Domnul Vasile Bostan arată că secția I pentru cultura sănătății și-a făcut datoria mai mult pe teren, organizând echipe în diferite ocaziuni, care echipe au mers din casă în casă sfătuind gospodinele cum să ducă o viață mai omenească.

- Cu ocazia inspecțiilor din săptămâna curățeniei, satul Corni s-a dovedit că a fost îndrumat de șefii săi.

c. La secția II pentru cultura muncii a cărui conducător este domnul A. Malache se arată realizările pe teren în cadrul subsecțiilor: I a bunilor gospodari, II a bunelor gospodine și secția edilitară:

- În primul rând, membri acestor subsecții au arătat prin exemplul lor cum trebuie să-și gospodărească fiecare căminul său, într-adevăr gospodăriile lor sunt model, ex: Ion Gh. Samoilă, Vasile Moscu, Pavel Vasilache etc; iar dintre gospodine: Victoria Bucur, Elena Dascălu, în frunte cu doamna Paraschiva Balaur care este șefa subsecției bunelor gospodine.

Datorită activității și stăruinței depusă în cadrul acestei secții nu a rămas niciun petec de pământ nelucrat, s-au reparat drumurile, podurile și fântânile din sat.

Tot în cadrul subsecției Edilitare s-a putut ridica din nou locașul Sf. Biserici din țarină, Sf. Gheorghe, fără ajutoare din afară.

d. III Secția pentru cultura minții și a sufletului a cărui șef este părintele T. Rotaru dezvoltă o activitate destul de frumoasă, cucernicia sa arată că prin subsecțiile: 1-a cursurilor țărănești, 2-a bunilor cititori și ascultătorilor de radio, 3-a muzicală, a 4-a șezătorilor precum și a 5-a sfatul de împăcăciune- căminul se poate mândri de roadele avute.

Cursurile țărănești au fost de un real folos, fiind organizate cu destul interes de șeful subsecției, Vasile Bostan ajutat de membrii subsecției. Subsecția muzicală condusă de Ștefan Balaur a pregătit corul religios foarte frumos.

Subsecția șezătorilor, sub conducerea lui Vasile Bostan a fost un deplin succes. Sfatul de împăciuire- tot timpul veghează la buna înțelegere dintre oameni.

5. Domnul Vasile Bostan, directorul căminului, expune darea de seama, sinteza asupra întregii activități desfășurate de cămin.

6. Gestiunea căminului se reduce la venituri= cotizația câtorva membri, iar la cheltuieli- procurarea revistelor, sigiliilor și puținele furnituri de cancelarie.

7. Se fixează cotizația ce trebuie plătită de fiecare membru la suma de 10 lei lunar.

8. Ajungând la punctul 8 din ordinea de zi- adunarea procedează la alegerea și propunerea pentru numirea membrilor din sfat în locul celor decedați, plecați, etc:

-  Se aleg prin aclamații următorii membri:

1.  Dumitru D. Iancu în locul lui Constantin D. Iancu care-i plecat în serviciul C.F.R.

2.  Gheorghe Andronic în locul lui Neculai Lefa care-i plecat din localitate.

3.  Costache Apăvăloaiei în locul lui Dumitru Vasilache care-i decedat.

4.  Vasile T. Popa în locul lui Ștefan Moscu care nu poate activa fiind bolnav.

5.  Se propun pentru a fi numiți de Fundație următorii membri:

6.  Preotul Th. Rotaru în locul Pr. Gh. Moroșanu care e plecat din localitate.

7.  Ion T. Jidanu în locul lui Gheorghe Manolache care-i plecat din localitate.

8.  Gheorghe Șt. Manea în locul părintelui Haralambie Sârbu care-i decedat. Neculai Vasilache în locul lui Neculai ACasandrei care-i decedat. Costache Mânja în locul lui Grigore Profire care nu poate activa.

- Cenzori aleși din partea Căminului: Constantin Armașu în locul lui Gh. I. Samoilă plecat din localitate.

- Propuși a fi numiți cenzori din partea Fundației: Alexandru Leon agent fiscal în locul domnișoarei Angela Malache care-i plecată din localitate.

9.  Se citește, discută și votează programul de activitate pe anul în curs.

10.  Se citește, discută și votează bugetul pe anul în curs.

11.  Se primesc noii membri în persoanele domnilor: I. Crețu agent C.A.M., preoteasa Florica Rotaru, Ioana Răducănescu, A. Mâță, Victoria Goian și Eugenia Burghelea învățătoare.

Ședința se închide prin cuvântul domnului Director Vasile Bostan după care urmează șezătoarea organizată în acest sens.

S-au încasat sumele următoare pe anul 1943:

Nr.

Categoria

Suma/ Lei

1.

Excedentul de casă

2140

2.

Cotizația membrilor

14.000

3.

Recunoștința pentru satul natal al „Fiilor Satului”

1000

4.

Donațiuni

2000

5.

Subvenția de la autorități

10.000

6.

Ajutorul dat de Cooperativa locală din procentul pentru cultură

1000

7.

Venitul întreprinderilor economice ale Căminului

5000

8.

Colecte făcute în localitate

2000

9.

Venituri întâmplătoare

1000

10.

De la serbări și hore țărănești

10.000

 

Total venit din anul în curs

46.000

 

Total General

48.140

Cheltuielile pe anul 1943:

Nr.

Categoria

Suma/Lei

1.

Registre și ștampile

3000

2.

Articole de cancelarie

2500

3.

Luminat și încălzit

4000

4.

Deplasări

1000

5.

Mobilier

10.000

6.

Reparații

4000

7.

Cotizația pentru Căminul Cultural Județean

1000

8.

Medicamente

4000

9.

Cantină pentru copii

5000

10.

Întreprinderile economice

5000

11.

Biblioteca (cărți cumpărate)

2500

12.

Căminul cultural (reviste și ziare)

2400

13.

Organizarea șezătorilor urmate de joc

2000

14.

Diverse

1740

 

Total General

48.140

La sfârșitului anului 1943 se trimite o înștiințare către Ministrul Sănătății în care se detaliază activitatea căminului cultural în zona sanitară, răspunsul căminului din Corni:

„Căminul Cultural din Corni-Albești, Jud. Fălciu, prin membrii săi a adus un sprijin deosebit operei sanitare. Prin farmacia căminului au distribuit: chinină, plante medicinale precum: floare de tei, ceai de sunătoare, mentă, patlagină. Au dat și prim ajutor unui accidentat cu mâna fracturată. Echipele căminului au vizitat în săptămâna curățeniei toate gospodăriile ajutând cu sfatul și încurajarea la ridicarea nivelului de higienă și sănătate al satului”.

La 7 mai 1946, căminul din Corni primește o directivă, prin care toată comunitatea trebuia să lucreze spre a depăși rănile războiului: „Acum când vicisitudinile războiului rămas în urma noastră trebuie câștigat timpul pierdut prin muncă sistematică și continuă, menită să vindece rănile războiului și greutățile prezentului. Chemați deci obștea întreagă în jurul Căminului Cultural și dați rol de muncă fiecărui membru, după priceperea și puterea de care dispune, astfel că locuitorii și satul să se recupereze pe urma acțiunii Căminului”.

La 9 mai 1946 este numit un nou director al căminului cultural, părintele I. Ursache de profesie preot. Căminul este reorganizat, este ales un alt sfat. Regimul comunist s-a asigurat că are controlul asupra oricărei instituții, chiar și cel mai neînsemnat cămin cultural din țară. Din păcate lipsesc restul documentelor, despre alegerile făcute, membri aleși și activitatea propusă. Din momentul 1946, comuna și satul Corni intrau într-o nouă perioadă istorică care va schimba dramatic satul românesc, se va instaura un regim care va ucide spiritul țăranului român.

Distribuie articolul:

Ai întrebări? Comunitatea noastră te poate ajuta!

Participă în discuții, împărtășește descoperiri și primește sfaturi de la experți în cercetare genealogică.

Răspunsuri rapide
Comunitate activă
Experți și cercetători