Linked localities: Albești
Publicăm mai jos Monografia satului Corni-Albești, jud. Vaslui, redactată în 1944 de învățătoarea Eugenia Bostan, de la școala primară din Corni-Albești. Documentul se păstrează la Arhivele Naționale Istorice Centrale, în fondul Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor, 1945, inv. 2208, dos. 1800/1945 și face parte din categoria monografiilor redactate de cadre didactice în cadrul dosarelor profesionale, în legătură cu obținerea gradelor didactice (vezi și articolul nostru dedicat acestui tip de surse).
Lucrarea este scrisă de mână și este publicată mai jos în transcriere fidelă după original, realizată de Alexandru Profiri.
Monografia satului Corni-Albești, Com. Albești, Jud. Fălciu
de Eugenia Bostan
Călătorind cu trenul pe distanța Iași-București, întâlnești priveliști fermecătoare în care creatorul a combinat dealul cu câmpia și acoperirile lor specifice. Ajunși în gara Vaslui, cunoscătorul trecutului nostru istoric se duce cu mintea la timpurile glorioase ale voinicilor lui Ștefan-Vodă. Acolo, pe valea Rahovei și-a arătat viteazul și vajnicul apărător al creștinătății, strategia sa războinică. Din gara Vaslui, trenul urmează firul văii, pe unde armatele Semi-lunei s-au retras cuprinse de groază și urmărite de voința neînfrânată a domnitorului. După 30 de minute trenul oprește în gara Crasna, nod de cale ferată unde se face legătura cu vechiul și simpaticul orășel Huși, capitala Județului Fălciu. Cunoscătorul istoriei noastre ro-mânești, știe câte fapte însemnate s-au petrecut în ținutul Fălciului, leagănul copilăriei atâtor oameni mari ca: Alex Ion Cuza- Bărboși, M. Kogălniceanu-Râpi (azi M. Kogălniceanu), Mitropolitul Veniamin Costache- Roșiești, etc.
Dacă acest nod de cale ferată atrage atențiunea călătorului prin faptul că șeful trenului anunță: Crasna 20 de minute, legătura pentru Huși. Istoricul observă că nu-i departe de legendara localitate Vadul Docolinei ale cărui urme se văd și astăzi. Spre sud, la o depărtare de circa 3 km pe șoseaua ce merge paralel cu calea ferată, găsim urme vizibile care ne spun că acolo a poposit Petru Majă, care peste noapte visează fermecătorul vis, ce se traduce prin alegerea sa ca domn al Moldovei. Acel nor de praf ce se ridică din copitele cailor, pe care alergau boerii moldoveni întru întâmpinarea domnului a lăsat o umbră pe pământ marcând locul unde avea să se înființeze târgul cu gara Crasna, care mult timp a purtat numele de Docolina (chiar și astăzi unii din bătrâni îi mai spun Docolina).
Astăzi, în fiecare miercuri, Crasna este animată de mulțimi de săteni, care vin să-și desfacă produsele lor la târgul săptămânal de aici. Mergând spre răsărit, urci dealul pe lângă conacul boerului C. Constantin și după 2 km distanță, drumul se bifurcă, unul apucă spre sud-est care duce în satul Albești și unul apucă spre nord-est care duce spre Corni-Albești. La această răscruce de drumuri străjuiește o troiță de pe care chipul blând al Mântuitorului urmărește pașii drumeților arătând cu o mână drumul spre Albești iar cu cealaltă drumul spre Corni.
Păstrând drumul Albeștilor și pornind spre stânga (N-E) după alți 2 km ajungem în satul Corni-Albești. Înainte de intrarea în sat, printre lanurile de culturi unde se vede hărnicia și străduința țăranului răzeș, înfrățit cu brazda de pământ moștenită din moși strămoși, aceea care ne întâmpină în primul rând este biserica Sf. Gheorghe cu cimitirul satului. De aici, din locul cel mai dominant, veghează de 5 decenii asupra drept credincioșilor Corneni, chemându-i mereu pe drumul mântuirii. De la biserici, drumul cotește puțin spre dreapta, luând direcția N-E până intră în sat. Plantația de salcâmi de pe margine îi dă un aspect foarte frumos. Primele case tip țărănesc, 2 odăi și sală acoperite cu tablă, veșnic curate în haina albă, vestesc intrarea într-un sat de oameni simțiți și grijulii. Satul este destul de avantajat întrucât însuși drumul parcurs arată că se găsește la o depărtare de 4 km de calea ferată cu gara Crasna.
Drumul se face foarte ușor cu căruța și orice vehicul, iar la nevoie foarte ușor cu piciorul. De la Crasna se poate călători în foarte bune condiții cu trenul în orașele din apropiere. Până la Vaslui 20 min. cu trenul, la Huși 1 oră și jumătate, la Bârlad 1 oră. Țăranii care au interese și mijloace de locomoțiune animală merg în foarte bune condiții la aceste orașe, plecând dimineața, iar seara, devreme sunt înapoi. Mai greu le vine iarna când drumurile până la șosea sunt întroienite. Noroiul de toamnă și primăvară se usucă repede, făcând practicabile toate drumurile aproape într-o săp-tămână, aceasta datorită faptului că satul este situat în regiune deluroasă. Satul Corni este situat pe două dealuri orientate de la nord spre sud. Pe firul văii curge pârâul Strașnic de la nord spre sud, umflându-se cu apa ploilor și din topirea zăpezilor. În cursul lui și-a săpat o albie pe unele locuri destul de adâncă, amenințând cu dărmarea caselor (exemplu, la punctul Gh. I. Panainte). Majoritatea oamenilor la îndemnul conducătorilor satului au executat împotmolitori și împăduriri cu salcâmi încât aproape s-a oprit surpările de teren.
Casele sunt mai îngrămădite pe firul văii, iar din ce în ce pe versantele interioare ale dealurilor Poiană și Holmaz, se răresc până se pierd pe zarea lor. Suprafața ocupată de așezările locuitorilor din Corni ar putea fi încadrată într-un dreptunghi orientat N.V- S.E având baza de aproximativ 1.5 km și înălțimea de 1 km.
Legătura cu satele vecine se face ușor. Până la Albești comună de care aparține însuși satul Corni, drumul se face pe două căi: sau pe drumul de care, ce urmează liziera satelor, sau pe firul văii, alt drum mai puțin practicabil din cauza deplasărilor de teren. Distanța între ele de aprox. 1 km socotit din centrul satului Corni, până în centrul satului Albești. De la Albești pornesc două drumuri: unul spre Sud-V ce duce la Gura Albești pe o distanță de 3 km și unul spre sud-est ce urcă dealul pentru a scoborî în satul Idrici, cale de 6 km. De aici spre sud la 2 km avem satul Roșiești, iar spre est la 3 km se găsește satul Vutcani cu perspective frumoase. Aici se găsește judecătoria unde merg și împricinații din satul Corni-Albești. Spre est de satul Corni, la o depărtare de aproximativ 3 km se află conacul Vladnic, proprietatea lui Aristide Malache. Suprafața proprietății de aproximativ 400-500 ha, atrage locuitorii satului la muncile agricole pentru acoperirea micilor cheltuieli. Drumul de parcurs cam lasă de dorit datorită accidentărilor de teren pe unde se fac mâncături din cauza scurgerilor de apă de pe urma ploilor și a topirii zăpezilor. De mult s-a simțit nevoia pavării acestui drum, însă nici până astăzi nu s-a pornit o acțiune hotărâtă, deși în dealurile Vladnicului se află cariere de piatră. Dacă s-ar ajunge la această soluție, mai ușor s-ar face legătura cu satele Vutcani și Mălăești-Corbu, unde Cornenii au interese vitale. La Vutcani judecătoria iar la Mălăești spitalul.
Spre nord, pe un drum de care, greu practicabil, la o distanță de aprox. 3 km se află satul Pâhna, cu care Cornenii au legături strânse. Nu-i ușor de amenajat acest drum, căci terenul este foarte accidentat. Rămâne ca să fie parcurs mai mult cu piciorul. În continuare drumul ce merge spre nord, ajunge în satul Târzii, la o distanță de 7-8 km. pentru interese ce impun deplasarea cu căruțele și orice vehicul, se poate urma drumul ce duce la șoseaua națională, punctul Crasna, de unde spre nord se poate merge în aceste 2 sate vecine.
Hidrografia
Afară de pârâul Strașnic, care se afirmă mai mult în timpul ploilor și cu ocazia topirii zăpezilor, altă apă curgătoare în sat nu există. În verile secetoase apa este aproape inexistentă, încât locuitorii se servesc atunci, când nevoia le impune, de apa râului Bârlad, ce se află spre vest la o depărtare de 5 km. Totuși, dealurile pe care se află situat satul Corni și în special zona Poiana sunt străbătute de numeroase vine de apă. Numai la adâncime de 8-10 m săpătură, dai de izvoare puternice care îndes-tulează până la refuz pe localnici. Aproape toate pivnițele sunt inundate cu apă. Captări sistematice nu s-au făcut, însă fântâni avem peste 60 cu apă bună de băut. Cișmele în număr de 4, constituie fala satului, în special cea de la punctul Brânzei. Păcat că nu s-au îngrijit localnicii pentru a înmulți numărul lor.
Geologia
Straturile de pământ din raza satului Corni sunt variabile: humus. Argilă neagră și mai puțin albă, nisip și calcar foarte puțin. Dealul de la vest cu stratul de humus mai subțire ce acoperă pătura de nisip cu mult mai groasă, face ca terenul să se lucreze mai ușor și drumurile să fie mai agreabile. Dealul Poiană are stratul de humus mai gros după care urmează stratul de argilă, făcând drumurile mai nepracticabile, însă dând un randament mai mare în agricultură. Apa ploilor și zăpezilor oprindu-se în stratul de argilă duc mai ușor la vale pătura de humus, făcând mâncături în teren. În dealul Vladnic abundent în calcar și var, Cornenii pot găsi adevărate cariere de piatră.
Calitatea terenului culturii
Culturile ce se fac în raza satului Corni dau rezultate foarte frumoase atunci când ploile cad normal. Terenul pentru cultură în suprafață de 2000 ha revenind câte 4 ha de familie. Terenul în general este bun, cele degradate sunt în procent de 8-10%. Spre N în vecinătate cu proprietățile Pâhnenilor și Târzienilor pe raza loturilor împărțite după războiul mondial, locuitorii satului Corni au terenurile cele mai bune pentru culturi cu stratul de humus mai gros, completându-l argila neagră, așa zisele pământuri negre. Această calitate a terenurilor se prelungește și-n Rădăcini spre est, până-n valea Idriciului de unde se poate afirma că gospodarii satului aduc untul și mierea. Pământurile mai slabe, nisipoase, sunt cultivate cu tutun care are o vechime de peste 20 ani, aducându-le venituri frumoase la sfârșitul anului. Acestea se găsesc mai mult în partea de sud-est. Pământurile văroase, în procent de aproximativ 5% în majoritate sunt acoperite cu vii. Ceea ce rămâne stabilit ca terenuri bune pentru culturi, ocupă cea mai mare parte din țarina satului Corni, 80%. Aceste terenuri sunt semănate aproape în întregime cu cereale: grâu 20%, secară 5%, orz 10%, ovăz 8%, floarea soarelui 15% iar restul porumb care constituie partea cea mai însemnată a culturilor și hrana de toate zilele a țăranului.
Clima, temperatura, ploi, vânturi
După anotimp variază și clima în această regiune. Media temperaturii ar fi vara de +25 C, iar iarna de -10 C, scăzând uneori până la -30 C, iar vara ridicându-se până la +40 C, deci o diferență de temperatură de 70 C. În genere, iernile sunt friguroase, cu mici excepții, destul de rare, iar verile sunt călduroase și în genere secetoase. Primăverile sunt la începutul lor friguroase și ploioase, ca apoi aproape pe nesimțite să treacă la călduri mari. Toamna în genere este călduță și ploioasă și se prelungește până la prima jumătate a lunii noiembrie, când de obicei începe iarna, în care timp cad adesea zăpezi din abundență și care se termină cam pe la mijlocul lui martie. Vânturi care bat regulat: crivățul de la nord destul de des iarna și austrul care se simte mai mult primăvara și toamna.
Păduri, felul copacilor, esențe
Pe locurile unde își duc viața locuitorii satului Corni au fost păduri întinse de stejari, iar vatra satului a fost o poiană înconjurată de corni, de unde și numele satului. Și astăzi se văd urmele vechilor rădăcini, încât terenului celui mai bun de cultură i-au dat numele de „Rădăcini” care se păstrează până astăzi. Spre sud-est, numai la o depărtare de 2 km, trăiește încă pădurea seculară – Stela – proprietatea C.A.P. Sului, iar spre nord-est se leagă aproape de pădurea Vladnic, proprietatea lui A. Malache, ce o deține de la foștii greci, descendenții fanarioților. Aici și-au dus viața și un număr restrâns de călugări în schitul Vladnic, ale cărui ruine se văd și acum. Cel mai răspândit copac este stejarul, după care vine la rând teiul alb. Carpenul mai numeros în pădurea Vladnic și mai rar în pădurea Stelei. Cornul ocupă iarăși un loc de frunte, însă cu timpul va dispare fiind atacat de mic, având multe întrebuințări în gospodăria țăranului (cuie, cozi de bici, târnuri, etc). Mai ales pentru floarea ce apare primăvara și pentru fructe, care sunt cele de pe urmă care se coc.
Plopul și salcia sunt mai rari, neavând condițiunile de creștere, precum apa. Fagul aproape inexistent, rămâne aproape de prietenul său bradul, care-i place la munte. Dacă ici și colea, se văd câte unul, apoi sunt desfigurați, anemici și foarte nostalgici după regiunile unde se îmbină muntele cu dealul.
Pe dealul de est se văd foarte multe pâlcuri de salcâmi, care au fost plantați de săteni pentru lemnul său rezistent și bun de foc. Aproape toate locurile ce nu sunt bune pentru culturi au fost împădurite datorită sfaturilor și exemplului dat de intelectualii satului. Pădurile din jurul satului Corni sunt o binefacere pentru săteni. Ele atrag ploile, care deși sunt de scurtă durată, totuși aduc mai mult belșug ca-n alte părți unde nu se vede zare de copac. Dar ce-i mai avantajos este că stejarul și teiul aduc viață și plăcerea locuitorilor. Saci întregi de floare de tei intră în casele țăranilor, iar copii de la școală, sub conducerea dascălilor, adună și pentru cei de la orașe. Fructul stejarului este cules pentru hrana porcilor.
Prin păduri și pe șesuri se găsesc multe plante medicinale pe care elevii și extrașcolarii le adună cu drag: sunătoarea, patlagina, coada șoricelului, potbalul etc. Se găsesc în cea mai mare măsură. Pădurile din jurul satului Corni, fiind între sate, nu prea adăpostesc prea multe animale sălbatice. Lupul este doar în trecere pentru a se adăposti mai sigur în pădurea Bagăului la o depărtare de 4-5 km nord-est. Tot acolo își duc viața și vulpile, bursucii și un număr restrâns de mistreți. Cei mai răspândiți sunt iepurii, care vin până în dosul casei unde rod mlădițele tinere ale pomilor destul de răspândiți în satul Corni.
Animalele domestice sunt nelipsite aproape din gospodăria fiecăruia. Vaca în acest sat a adus cel mai mare aport stăpânului. Ea este înjugată la car și la plug până în timpul fătării, încât cei mai mulți, tentați de atâtea avantaje, au înlocuit boii ce i-ar putea întrebuința numai pentru tracțiune. Caii se cresc foarte puțin. Oi pe o scară mai întinsă. Capre sunt doar 2 în tot satul. Porcii sunt aproape comercializați pentru alte nevoi. Păsările la fel. În general Cornenii fac un negoț destul de însemnat, având calea ferată aproape și târgul săptămânal din Crasna la 4 km. S-au văzut oameni care într-o săptămână schimbă 2 perechi de boi în scop de câștig.
Cadrul biologic
Satul nostru, Corni-Albești, numără astăzi (1944): 1914 suflete, împărțindu-i după sex și vârstă, îi vom avea astfel: 115 băieți / 130 fete (0-7 ani), 225 băieți / 248 fete (7-16 ani), băieți 83 / 111 fete (16-21 ani), bărbați 452 / femei 550 (21-80 ani). Toți aceștia sunt de naționalitate română și de religie ortodoxă. În acest sat nu avem minorități. Capi de familie avem cam 450. În urma războiului mondial, s-a constat un foarte mare număr de nașteri, dar și procentul mortalității a fost mare din cauza nenumăratelor boale ce bântuiau, mai ales printre tineri. Căsătorii s-au făcut cam 20% după război. Divorțuri au fost cam 4-5 cazuri. Concubinajul în satul nostru e mare, căci ajunge cifra de 15-20%. Familii cu copii ce trec de numărul 5-7 avem foarte multe, mai puțini cu 1-2 și 3 copii. Familii sterile în tot satul dacă avem 18-20. Locuitorii satului nostru sunt de culoare blondă, cu mici excepții, forma capului regulată, statura potrivită, umerii obrajilor neproeminenți. În general atât femeile cât și bărbații sunt oameni frumoși și foarte bine dezvoltați. Datorită faptului că sunt dezvoltați foarte bine fizicește, tinerii satului nostru la recrutare îi găsești pe toți apți pentru serviciul militar și nu se fac scutiri sau amânări. Longevitatea cea mai înaintată a fost de 97 ani (Anița Gh. Dascălu) moartă acum 1 an și I. Lupu de 97 ani care este încă în viață. În medie bărbații și femeile ajung la vârsta de 70-80 ani.
În general, locuitorii satului muncesc cel mai mult în timpul verii, de la prășitul porumbului și până toamna târziu la culesul viilor. Nici iarna nu-și pierd vremea, căci majoritatea din ei cultivă tutun și continuarea lucrului la această plantă se face tocmai în timpul iernii până după Crăciun. Mulți dintre ei fac cărăușie, apoi o bună parte din ei sunt meseriași. După munca pe care o depune fiecare, alimentația le este foarte insuficientă și de foarte proastă calitate. Mâncarea obișnuită a lor este: fasole, cartofi, borș și zarzavaturi, dar cea mai consumată este ceapa. Lăptăria se consumă de foarte puțini dintre ei. Carne și ouă se consumă de ei în zilele mai mari, adică când e sărbătoare. Peștele ar fi un aliment mult mai căutat în timpul verii, dar se găsește foarte rar și de foarte proastă calitate. Alimentația cea mai abundentă și de bună calitate o au ei iarna, căci atunci aproape fiecare gospodar are porcul său pe care-l taie și nu-l slăbește până nu-l termină. De remarcat este că atunci chiar când cămara e plină, mâncărurile nu prea variază și aceasta datorită neștiinței.
Trecând la altă ordine de idei, va fi locuința. În general locuințele lor sunt în cea mai mare parte foarte arătoase pe dinafară. Deși au camere încăpătoare și chiar binișor mobilate, totuși iarna stau foarte prost, căci oricât de mulți ar fi ei se îngrămădesc în încăperea cea mai mică pe care o au. Vara e alta, căci toți dorm afară. În celelalte camere curate se așază zestrea fetelor și nu se deschid decât atunci când vine vreun musafir să viziteze pe gospodar. Camera unde își petrec ei cel mai mare timp, mai ales iarna, lasă foarte mult de dorit din punct de vedere igienic. Iarna pe lângă că se îngrămădesc toți la un loc, se mai întâmplă de cele mai multe ori să mai aducă în casă și un purcel, vițel și oaia cu mielul, pe motiv că e frig afară. Lucrurile din această cameră a lor nu pot fi decât un pat de scânduri, acoperit cu o rogojină sau are o saltea de paie, câteva perne neînfățate și o plapumă la fel, o masă, câteva scaune, o ladă și o plită sau un cuptor cu vatră unde se gătește mânca-rea, încolo nimic. Pe jos lut și la foarte rare case dușumea, care lasă foarte mult de dorit în privința curățeniei.
Cu totul alt aspect vor avea camerele curate, chiar și la cei mai săraci oameni. În fiecare cameră curată vei găsi 2 paturi cu saltea de paie și chiar de lână, acoperite cu cuverturi țesute din lână cu cearșafuri pe margini cu dantelă, mesele acoperite cu fețe de masă în fel de fel de culori. Într-un colț se află zestrea fetei de măritat și care constă din: scoarțe cu diferite modele, lăvicere în poduri, plapume, saltele, perne etc. Pe pereți diferite fotografii și lucruri făcute de mâna gospodinei sau a fetei. În colț la icoană este așezat un ștergar frumos ales. Pe la ferestre sunt așezate perdele de cele mai multe ori țesute și brizbrizuri împletite tot de mâna lor. Pe jos sunt așezate țolice țesute din lână. După lucrurile din casă și după aranjamentul lor vei putea deduce înțelepciunea gospodinei sau a fetei de măritat.
Casele sunt făcute din pământ amestecat cu paie și acoperite majoritatea cu tablă, iar o parte cu stuf. Ferestrele sunt mijlocite și se deschid la casele construite mai noi și mici și lipite la casele vechi. Camerele la casele noi sunt încăpătoare și foarte mici la casele vechi. În satul nostru nu prea bântuie boli endemice. Iarna prin ianuarie-februarie bântuie mai mult gripa. Avem apoi câteva cazuri de boli sociale ca: 11 alcoolici, 55 sifilitici, 14 tuberculoși, 168 pelagroși care au scăzut odată cu înființarea dispensarului din comună și care săptămânal li se face tratament gratuit. Prin înființarea secției de puericultură de pe lângă dispensar și asistarea moașei comunale la naștere, mortalitatea în ultimii ani a scăzut simțitor.
Cadrul psihologic
După cum oricare om are felul lui de-a fi, adică: de-a vorbi, de-a se îmbrăca, de-a se purta și celelalte, tot așa și un popor are specificul său, care-l caracterizează și-l face să se deosebească de celelalte popoare din lume. O parte însemnată contribuie la deosebirea dintre popoare o formează datinile, credințele și obiceiurile. Toate acestea se moștenesc de la strămoși și-și au originea în cele mai îndepărtate timpuri. Într-un cuvânt această tradiție este zestrea sufletească a unui popor. Poporul nostru românesc are ca moștenire de la strămoși cea mai frumoasă zestre din lume. Datinile, credințele și obiceiurile noastre sunt de mai multe feluri și anume:
1. De natură religioasă, care ne zugrăvesc evenimentele sfinte din trecutul nostru creștinesc.
2. De natură istorică, care ne zugrăvesc evenimentele din istoria poporului nostru românesc.
3. De natură socială, în care se zugrăvesc fel de fel de ocupații, momente din viața noastră ca muncitor și momente din traiul nostru de toate zilele.
Cele mai reprezentative din întreaga zestre a poporului nostru, se leagă de sărbătorile Crăciunului și Anul Nou. Sărbătoarea Crăciunului este așteptată cu multă dragoste și voioșie de toți românii drept credincioși, pentru că ea ne amintește când în orașul Betlem s-a născut blândul Isus Mântuitorul lumii. Cu toții știm împrejurările în care s-a petrecut marele eveniment atât de însemnat pentru întreaga lume. Cine nu știe cum s-a vestit nașterea Domnului? O auzim cântându-se în fiecare an cu ocazia acestei sărbători. Steaua mare și luminoasă ce s-a arătat pe cer și-a călăuzit pe cei trei magi de la răsărit, o vedem închipuită la copiii ce umblă din casă-n casă cele 3 zile a Crăciunului, cântând întreaga întâmplare cu glasurile lor nevinovate.
Încheind cu sărbătoarea Crăciunului, care privește mai mult partea religioasă, vine sărbătoarea începerii unui nou an. Bucuria cea mai mare o au copiii, căci în ajun, chiar de la amiază ei umblă cu uratul, iar fetele cu colindul. Băieții în special cu săptămâni înainte și-au pregătit: buhaiul, clopoței, tălăngi și celelalte. În uretul lor vedem cum ei povestesc întreaga muncă a plugarului dintr-un an de zile. Copiii umblă de la casă la casă, gospodarii îi primesc cu mult drag și voie bună, apoi le mulțumesc și le dau: colaci, zahăr, bani. Mai târziu umblă cu uratul flăcăi și fete chiar și oameni însurați. Alte obiceiuri legate de această sărbătoare mai sunt: trupa cu jienii, care amintesc din trecutul nostru zbuciumat când străinii ajunsese de ne luau tot avutul nostru. Haiducii, acele personaje care se răzbunau contra acestor străini și ajutau pe frații lor nevoiași. Flăcăii închiupuiesc pe haiducii de pe vremea Fanarioților, jucând un fel de teatru popular, îmbrăcați în frumoase costume naționale, cântând diferite cântece populare și patriotice. Tot acuma flăcăii mai umblă cu capra, ursul, damele.
A doua zi, de Sf. Vasile, se continuă cu aceste jocuri, iar copiii umblă cu semănatul. Intrând din casă în casă aruncă boabe de grâu, popușoi etc., zicând: „Sănătatea noului”, iar gazda răspunde: „Și la anul cu sănătate”, apoi le împarte: colaci, nuci, covrigi, bani. Frumoase obiceiuri, numai că de la o vreme încoace se observă mai mult dorința de câștig, decât dorința de a transmite niște obiceiuri lăsate de la moși strămoși. La sărbătorile Paștelui copiii umblă de asemenea cu „Hristos a Înviat”, căpătând ouă roșii și cozonaci sau bani. Pentru copii, bucuria e mare la aceste sărbători căci vremea e călduroasă și pot hoinări mai mult pe afară. Flăcăii și fetele sunt veseli că se duc la horă cu această ocazie. Chiar și cel mai sărac om, considerând cea mai mare rușine, dacă nu se înoește cu un lucru cât de mic. La această horă se pot înjgheba căsătoriile ce se vor închega nu peste mult timp. Felul cum se contractează azi căsătoriile nu mai prezintă farmecul de altădată, ci acuma a devenit un contract de afaceri. Nu de mult logodna se făcea cu un fast deosebit și apoi urma nunta care ținea câte 3-4 zile. Atât socrii cât și nunii se simțeau foarte rușinați dacă nu aveau mulți nuntași, care să le onoreze casa și masa. Interesul material era lăsat pe al doi-lea plan, nu ca astăzi.
Nunta se începea de sâmbătă seara, muzica venea și cânta la mireasă unde se înjgheba și o mică petrecere mai mult pentru flăcăi și fete, prietenii miresei și a mirelui. Tot sâmbătă seara un cavaler (vornicel) umbla cu o sticlă cu vin prin sat de invita nuntașii pentru a doua zi. Pentru a avea un semn distinct, poartă legat de brațul stâng o batistă lucrată frumos și cu numele miresei cusut pe ea. De altfel toți cavalerii, prietenii miresei și ai mirelui primesc o astfel de batistă. A doua zi dis de dimineață vornicelul însoțit de muzică pleacă la nuni unde se strâng toți invitații, apoi pornesc la mire, de acolo cu tot alaiul la casa mirelui. Acolo, după ce mireasa se gătește cu hainele făcute cadou de mire și acestea în raport cu starea materială, o pornesc cu tot alaiul la biserică. După cununie se duc din nou la casa miresei, se așază la masă, apoi mai joacă puțin, încarcă carul cu zestrea și pornesc cu toții la mire unde se continuă nunta până la sfârșit. Ajunși la casa mirelui, zestrea este descărcată și jucată până și cel mai mic lucru se vâră în casă și se așază teanc într-un colț. După cum va fi zestrea unei fete vei cunoaște vrednicia și hărnicia ei.
Petrecerea de ziua luând sfârșit odată cu venirea serii, fiecare pleacă pe la casele lor ca apoi târziu să se împartă fiecare pe la nuni sau pe la socrii mari sau mici. Muzica se împarte pe la fiecare. După ce s-au strâns mesenii într-un târziu o pornesc cu toții spre casa mirelui de unde se reîncepe petrecerea din nou, care ține până a doua zi târziu. Dar toată petrecerea are și un scop „material”. Când se aduce friptura începe și darea care constă din: bani, ceriale, vite, etc., după cum dispune fiecare. Un gospodar care e mai bun de gură închină paharele pe la fiecare ținându-le câte un lagos pentru ca darea să fie mai mare.
În același timp mireasa face daruri la nuni (cămăși, prosoape, etc). După ce darea s-a terminat se socotesc banii și se dau miresei, înveliți într-o batistă în care se pune puțină sare și o bucățică de pâine. Nunul când dă banii urează: „De la mine puțin, de la Dumnezeu mult”. Petrecerea se continuă până seara târziu. Aproape de terminarea petrecerii, mireasa și mirele se desgătesc, mireasa este legată la cap cu o broboadă, după care urmează cadourile date de mireasă socrilor. Aceste cadouri de cele mai multe ori sunt plătite foarte bine de socri, depinde și de starea lor materia-lă. Petrecerea se termină cu conducerea tinerilor pe nași acasă tot cu alaiul, urmând apoi odihna după atâtea zile de zbucium.
Botezul se face cu puțin fast, dar nu lipsește petrecerea și dansurile care trebuiesc date de nași (cumătru mare) finului. Darurile constau din bani și îmbrăcăminte, căci trebuiește fiecare din invitați să dea noului născut.
Ca și la nuntă și botez, la înmormântare anumite obiceiuri ce se respectă cu sfințenie. Imediat ce a murit cineva se scaldă, se îmbracă cu ce are mai bun, se așază pe o masă din mijlocul casei în odaia cea curată. În fiecare seară până la înmormântare se face priveghi, se adună rudele mortului și prietenii și fac o mulțime de ghidușii ca să treacă timpul și mortul să nu rămână singur în casă. Cu cea mai mare atenție se păzește ca nu cumva să treacă vre-o pisică peste mort, că zic superstițioșii că mortul se preface în strigoi. Tot atunci, toate oglinzile se acoperă ca să nu se vadă mortul în ele, căci e rău pentru casă. În ziua înmormântării, care se face cu unu sau cu mai mulți preoți, depinde de starea materială a fiecăruia. Toate lucrurile ce sunt destinate a fi date de pomană de sufletul celui mort se așază în fața casei în așa fel ca atunci când sicriul este scos din casă să fie purtat pe deasupra lor. În timpul celor 12 evanghelii ce se citește de acasă până la mormânt, se înșiră bucăți de pânză care apoi se dau de pomană și care poartă denumirea de punți (poduri) însemnând podurile ce la va trece mortul pe lumea cealaltă. Mortul, până la groapă, e însoțit de toți cei dragi, manifestându-și durerea prin bocet. În sunetele clopotelor și dacă este tânăr și a muzicii, mortul este petrecut la groapă de întreg satul, dacă este mai înstărit. După înmormântare urmează praznicul unde se mănâncă și bea de sufletul celui mort. Pomenile se fac la 3, la 9 și la 20 de zile, iar la 40 zile i se ridică „Panaghia” (parastasul) unde i se dă de pomană un pom încărcat cu haine și diferite lucruri de-ale mâncării. Dacă la înmormântare nu i s-a dat pat complet îmbrăcat și masă încărcată cu de toate i se dă acuma la 40 zile. De la această pomană nu i se mai face până la 1 an și apoi la 7 ani când i se face dezgroparea, citindu-i diferite rugăciuni și apoi se îngroapă la loc.
La obiceiurile pe care le practică și le țin cu cea mai mare sfințenie se adaugă și superstițiile și vrăjile pe care o bună parte din locuitori le practică în diferite ocazii. Dacă o fată iubește pe un flăcău, merge la o babă să-i facă de dragoste. Dacă fata iubește flăcăul și flăcăul iubește pe alta îi face de urât. Apoi aicea se mai adaugă și multele descântece de: bubă rea, bube dulci, gâlci, udmă, etc. În seara de Sf. Andrei se obișnuiește să se păzească, se ung ușile și ferestrele cu usturoi ca să nu vină strigoii, adică morții care nu au fost păziți bine în timpul priveghiului și a trecut pisica peste ei. Apoi sunt o mulțime de sărbători care se ținc ca: cele 12 joi de după Paște, nu se intră în vie că e rău de grindină. Apoi câte altele, care aici se do-vedește că săteanul nostru are un suflet lesne încrezător și care cu puteri unite, ar putea fi modelat și zilele astfel pierdute zadarnic, ar putea fi întrebuințate la o muncă sporadică pentru binele lui și al neamului.
Cadrul istoric
Satul Corni e o așezare veche, primele înjghebări ale satul fiind prin anul 1543. Pe locul unde își duc viața locuitorii satului au fost întinse păduri de stejari, iar vatra satului a fost o poiană înconjurată de corni, de unde își trage numele satul. Și astăzi se văd urmele vechilor păduri, în special pe dealurile de est, copaci izolați, rădăcini, încât terenului cel mai bun de cultură i-au dat numele de „Rădăcini” care se păstrează până astăzi. Pământul de cultură pe care îl posedă țăranii Corneni se ridică la 1209 ha. De altfel, satul nostru fiind un sat de răzeși aproape toți au gospodării frumoase întemeiate cu livezi de pomi fructiferi, mulți din ei chiar altoiți. Casele sunt mai îngrămădite pe firul văii, iar din ce în ce pe versantele interioare ale dealurilor Poiana și Holmaz se răresc până se pierd pe zarea lor, înconjura-te de o verdeață frumoasă și sănătoasă. Printre primele case înjghebate în sat au fost: Gh. Munteanu, Dumitru Agache. Întrucât nu există primărie în sat, nu s-au putut lua date mai precise asupra istoricului.
Biserica Sf. Dumitru din zona „Poiană”
Chiar de la înjghebarea primelor gospodării, credincioșii și-au îndreptat gândul către Dumnezeu și-au luat hotărârea ridicării unui locaș de închinăciune. Astfel, și-au curățit terenul tăind copacii și bisericuța a început să fie construită, având la temelie bătrânii stejari de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Bisericuța a fost construită din bârne acoperită cu șindrilă, în mahalaua Poiana în partea de est a satului, cu hramul Sf. Dumitru. Pe măsură ce populația satului se înmulțea, bisericuța se mărea și astfel bisericuța noastră a fost mărită de două ori adăugându-se bârne, iar a treia oară vălătuci. Până la 1880 în curtea acestei bisericuțe se îngropau și morții, chiar și astăzi se mai văd urmele mormintelor. Mai anii trecuți această bisericuță a fost pe cale de a fi dărâmată, punându-se baza unui alt locaș, dar fiind declarată ca monument istoric, legiuitorii au interzis dărâmarea ei.
Biserica Sf. Gheorghe cu cimitirA doua biserică, Sf. Gheorghe, cu cimitirul satului care este așezată tocmai la intrarea în sat, veghează asupra drept credincioșilor Corneni. Construcția acestei biserici începe în anul 1880, din cărămidă și ciment. Din ce motive nu se termină până în 1899 când se și sfințește. Până în anul 1940 când marele cutremur a făcut ravagii mari, bisericuța nu a mai avut o reparație mai radicală, dar acuma dărmându-se drept credincioșii au fost nevoiți să pună mână de la mână și să o refacă din temelie. Bunii credincioși ai satului, împreună cu preotul și învățătorii au pornit acțiunea strângerii fondurilor pentru refacerea lăcașului și astfel în vara anului 1942 se dărâmă până-n temelie și se construiește din nou. Nu s-a terminat, dar sperăm că în primăvara ce vine se va termina, sfințindu-se cu mare fast.
Un scurt istoric al școlii, de la înființare și până în prezent
Școala ia ființă cu adevărat de când posedăm și acte în arhivă pe anul 1887. Local propriu nu era și cursurile se făceau într-o casă de gospodar cu două rânduri, servind pentru școală o singură odaie și 2 odăi pentru director. Un singur post, în care funcționa V. Dimitriu învățător provizoriu. Chiria anuală era de 100 lei în medie. În anul școlar 1899-1900 s-a construit localul tip Casa Școalelor cu 2 săli de clasă, o cancelarie și locuința pentru director. Locul pe care s-a clădit este proprietatea comunei iar cheltuielile construcției le suportă comuna, contribuind cu suma de 9.000 lei, iar restul până la aproape de 20.000 lei, Casa Școalelor. Construcția s-a făcut sub învățătorul M. Manea învățător titular, fiind secondat de primarul comunei. Odată cu terminarea localului nou, se înființează și al 2-lea post în care este numită Lucreția Brighiu, mai apoi căsătorită Buzatov, având ca studii Școala de Institutoare Iași. Până la izbucnirea marelui război mondial, școala își urmează calea în mod natural, ținându-se șezători culturale. Grădina se lucra în mod sistematic. Activitatea dădea roade frumoase scoțând peste 130 absolvenți cu 6 și 5 clase. În timpul războiului stagnează întrucâtva activitatea. Posturile ocupate de suplinitori: se suspendă pentru câtva timp postul al 2-lea și în cele din urmă localul servește de spital pentru bolnavi și răniți, victimele marelui flagel.
După război, 2-3 ani, încă continuă o stare mai puțin îmbucurătoare. Totuși s-au găsit și suflete mai înflăcărate care au activat pentru ridicarea unui frumos și impunător monument, în fața școlii, în amintirea eroilor Corneni, căzuți pe câmpul de onoare, apărându-și patria. O idee sănătoasă i-a însemnat pe acei inițiatori a alege locul din fața școlii, pentru ridicarea acestui semn de recunoștință a vitejilor. Lumea este adânc impresionată trecând prin fața monumentului și-a școlii. Școala se mândrește având pildă veșnic vie, de înrădăcinarea ideilor de iubire de patrie și jertfă până la sacrificiu pe care le propagă întotdeauna. La expoziția regională de la Iași, din vara anului 1943, a fost expusă cartea eroismului local din clasa înv. Bostan Eugenia. Atât cartea cât și materialul învelito-rii din pânză lucrat pe fir, au fost procurate din fondurile proprii. Toate celelalte anexe ale școlii sunt în concordanță cu noua programă analitică. Prin frumoasele serbări și șezători cu elevii și extrașcolarii au stârnit admirația tuturor celor care au asistat la asemenea manifestații ale școlii. Corul școlar și religios compus din înv. școlii, tineret și oameni maturi au fost întotdeauna la înălțime în orice manifestații culturale, morale, religioase. Muzeul, farmacia, biblioteca, cooperativa la finele fiecărui an s-au constatat frumoase rezultate. La sfârșitul fiecărui an școlar s-au organizat frumoase expoziții admirate de vizitatori și lăudate de organele noastre de control. Cantina „Dragostea Creștină”, înființată în anul 1938 hrănește zilnic un nu-măr de 20 elevi dimineața și la prânz. Cantina este condusă de toți înv. școlii. Prin ea se urmărește și partea practică pe care o fac elevele de la cursul superior și ex-trașcolar, dar se urmărește și partea educativă a viitoarelor gospodine.
Grădina și lotul școlar lucrându-se sistematic de toți elevii școlii sub supravegherea înv. respectivi, a putut aduce venituri frumoase din care se poate întreține în parte școala. Prin destoinicia și priceperea cu care e condusă școala noastră și prin colaborarea tuturor înv. organele superioare au dat-o model pe plasă. Cu drept cuvânt merită acest nume, căci se muncește atât pe tărâm școlar și extrașcolar, s-au făcut mari progrese cel puțin de la 1934 până în prezent.
Manifestări economice
Aproape toți locuitorii satului Corni sunt plugari. Meseriași sunt după cum urmează: croitorese 11, croitori 3, lemnari 2, cizmari 3, fierari 3, funcționari C.F.R. 14, fii ai satului care ocupă diferite funcții în alte părți avem 21, negustori 1. Toți locuitorii satului sunt români, străini nu avem. Prea mari bogătași în sat nu avem, dar sunt mulți înstăriți și care pot face față nevoilor de astăzi. Cei cu mai puțină stare iau în dijmă fie de la proprietarul satului, fie de la cei cu mai mult pământ. Oamenii cu nici un petec de pământ avem 4. Proprietarul (Aristide Malache) are pământ arabil 199 ha, 120 ha pădure, res-tul până la 404 ha islaz, vie, livadă, fâneață etc. Locuitori în sat peste 10 ha= 12, cu 10 ha= 4, de la 3-5 ha= 192, de la 1-2 ha= 189, locuitori sub 1 ha= 47. Pământul chiar dacă e bun nu poate da un randament prea mare din cauză că se lucrează foarte rudimentar, necesitând mașini agricole. Se seamănă tot soiul de cereale în ultimii doi ani, mai puțin mazărea. De asemenea, se seamănă și foarte multe plante furajere și textile. Răul mare e că locuitorii noștri nu au deprinderea de a-și aranja o grădină de zarzavat.
Tot pământul pe care-l au locuitorii satului Corni se ridică la 1209 ha din acesta se repartizează după cum urmează: 1095 ha pământ arabil, 43 ha pădure, 11 ha islaz, 14 ha fâneață, 44 ha vie producători direcți. Școala și biserica au fost împroprietărite fiecare cu câte 4 ha pământ mijlociu. Locuitorii satului nostru, afară de lucrul câmpului, se mai ocupă cu creșterea vitelor care sunt tovarășele nedespărțite. Având vite de muncă, totul îi va părea ușor și sporul îi va fi mai mare, căci le va avea la îndemână când îi va trebui. Relativ puține vite avem în sat față de capii de familie: 120 perechi boi, 80 vaci la jug și pentru lapte, 110 vaci numai pentru lapte, mânzate 112 și oi 693. Afară de acestea mai sunt și vitele proprietarului 5 perechi boi, 8 vaci și 370 oi.
Dar afară de creșterea vitelor, țăranii noștri se mai ocupă și cu alte lucrări de unde-și poate scoate un ban. De la 15 noiembrie- 1 februarie dau zor cu lucratul tutunului, căci în sat la noi se cultivă tutun pe o scară foarte mare. După acea dată, după ce se face predarea tutunului, mulți sunt angajați la tăere în păduri, iar alții pleacă pe la diferite munci în alte părți ale țării. Țăranca noastră, în afară de munca câmpului, se mai ocupă și cu creșterea păsărilor care îi aduc un venit anual destul de frumușel, având târgul săptămânal de la Crasna, unde le poate foarte ușor desface. Creșterea viermilor de mătase care se practică pe o scară foarte mare, întrucât sunt duzi mulți și pe an ce trece se fac plantații. Săteanca noastră cu multă pricepere își lucrează și confecționează din lână, in și cânepă tot ce-i trebuie pentru îmbrăcămintea familiei și a casei. Dar și copiii, fiecare după mărimea și puterea lor, aduc aportul lor în gospodăria părinților. Dar toate celelalte munci a sătencei noastre nu vor valora nimic, dacă ea nu va ști cum să-și crească și să-și îndrumeze copiii pe calea binelui, adevărului și dreptății. Patria cere de la ea, copii bine educați în spiritul vremii de azi, căci ei vor forma marea armată de mâine a țării. Produsele, sătenii noștri corneni le desfac la târgurile săptămânale din apro-priere, Crasna și Vaslui. Tot de la aceste târguri ei își procură cele trebuincioase pentru gospodăria lor.
Manifestări culturale (spirituale)
Prin serbări, șezători, bibliotecă, cămin cultural ce-și are sediul la școală și prin frumoasele sfaturi ce se dau în cadrul școlii și a căminului s-au reînviat toate tradițiile noastre moștenite din moși strămoși. Costumul național, mândrețea și frumusețea poporului român, îl poartă cu cea mai mare mândrie. Știrile asupra mersului războiului și toate elementele chestiunii cu privire la conducerea statului și dispozițiunii date se află din ziare care și le procură foarte ușor fiecare din gara Crasna. De altfel, și în cadrul căminului cultural, la cursurile țărănești se citesc diferite ziare și reviste, de unde ei pot lua cunoștință de multe lucruri ce se întâmplă în țară și în străinătate. Împreună cu membrii intelectuali, comentează cele citite. Mulți din ei apelează la bunătatea intelectualilor din sat care au aparate de radio, unde pot asculta știrile transmise. Aceasta se petrece în lungile nopți de iarnă, căci odată cu sosirea primăverii, începe și munca istovitoare care durează până toamna târziu și nu le mai permite timpul pentru așa ceva. Duminicile și sărbătorile dacă se mai întâlnesc și mai discută asupra diferitelor chestiuni care îi interesează mai mult.
Încheierea
Timpurile critice prin care au trecut locuitorii satului nostru, mai ales în ultimii ani (anii războiului 1941-1945), totuși din punct de vedere economic trăiesc în condiții satisfăcătoare. Ocupația locuitorilor în majoritate fiind agricultura, dar și agricultura mai ales în timpurile de astăzi trebuie făcută după un plan bine stabilit și cu cele mai noi mașini agricole, pentru a putea aduce un randament mai mare de producție. Dar din nefericire în ultimii ani chiar și brațele de lucru au lipsit și câmpurile au fost lucrate de femei și copii cu mari sacrificii, lipsindu-le chiar și cele mai simple unelte de lucru. Intelectualii în frunte cu cei mai gospodari din sat au pus la cale înființarea unei cooperative agricole dar din motive bine determinate nu a luat ființă nici până în prezent. După cum în gospodăria unui om se cer multe lucruri de înfăptuit, cu atât mai mult în marea gospodărie a satului și aici se schimbă căci se cere bunăvoință și chiar sacrificiu din partea tuturora. Satul nostru face parte de com. Albești. Această comună având satele: Corni și Albești cu o populație prea numeroasă, nu poate satisface cu promptitudine toate interesele locuitorilor ei. Deci s-a cerut și se cere mereu înființarea unei primării în satul nostru. Cu multe stăruințe și cu bunăvoință din partea organelor superioare administrative va lua ființă această instituție. Construcția noului locaș de biserică, mărirea localului de școală și multe alte lucruri de folos obștesc sunt de făcut. Se va porni la acțiune și îndeplinirea unora din ele, căci timpurile cu adevărat sunt grele, dar și nevoile sunt multe, de le lași tu pe ele, te vor lăsa ele mai înainte. Deci la muncă cu orice sacrificii. Prin muncă multă, credință și multă conștiinciozitate din partea tuturor, vom putea schimba fața lucrurilor în sătucul nostru. Noi, învățătorii, atât prin școală, biserică și căminul cultural, ne străduim pentru întărirea spiritualității, prin credință și cultură și pentru dezvoltarea dragostei de neam și țară.
Muncind pentru ridicarea unui sat, muncim pentru ridicarea întregului neam.